Strada Cozia nr. 12
Comunitatea Ortodoxă din Arad s-a născut cu ocazia rupturii care a avut loc între neologi și ortodocși în anul 1904. Reformele religioase din cadrul iudaismului de la mijlocul secolului al XIX-lea au avut un puternic impact asupra comunității din Arad, în condițiile în care unul dintre cei mai cunoscuți rabini reformiști ai vremii, Aron Chorin, trăia aici. Un grup mic al evreilor locali a hotărât să nu accepte ideile reformei religioase încurajate de administrația austro-ungară și, la fel ca în multe alte localități din această parte a Imperiului Habsburgic, și-a creat propria obște. Comunitatea era mult mai mică decât cea a neologilor și nu avea nici prea multe resurse financiare. Spre deosebire de membrii comunității neologe, pentru ortodocși integrarea socială era dificilă, deoarece continuau să poarte kaftanul tradițional și nu renunțau la tradițiile legate de alimentație și păstrarea Şabatului. În aceste condiții, accesul la învățământul și la funcțiile publice rămânea dificil. Cu toate acestea, numărul membrilor obștii evreilor ortodocși creștea prin spor natural și prin venirea unor noi familii de evrei, în special din nordul Transilvaniei. Unele familii au venit din Polonia și s-au stabilit în județul Arad în mediul rural la sfârșitul secolului al XIX-lea, ulterior unii dintre ei s-au mutat în oraș. Comunitatea tot mai numeroasă nu se mai poate aduna în micile camere de rugăciune existente și, înaintea Primului Război Mondial, se ia decizia construirii unei sinagogi.
Nu este de mirare că noua clădire propusă ținea cont de viziunea puritană a evreimii ortodoxe asupra lumii în general și asupra artei în particular : sinagoga trebuia să fie un edificiu relativ simplu, sever, cu decorații puține, dar cu un puternic mesaj simbolic. Într-un astfel de edificiu pereții decorați nu pot distrage atenția enoriașilor, care trebuie să se concentreze asupra rugăciunii și să simtă caracterul abstract și infinit al divinității. Oricum, pentru evrei, clădirea de cult nu este loc sfânt în sine, ci dobândește aceste calități doar prin prezența oamenilor și a rugăciunilor rostite. În comparație cu ființa umană ca individ și cu comunitatea ca entitate colectivă care caută relația cu divinitatea, zidurile de piatră nu reprezintă nimic. Iudaismul ortodox se concentrează pe ideea de viață, pe familie și pe familia mai largă – comunitatea.
Clădirea Sinagogii Ortodoxe din Arad, care a putut fi finalizată abia în 1920 din cauza dificultăților după prima conflagrație mondială, a fost ridicată pe o stradă liniștită, nu departe de zona centrală a orașului. Proiectul construcției a fost semnat de Emil Tabakovits, care, fiind de origine sârbă a ales să se mute în Iugoslavia, astfel că construcția a fost finalizată de László Dömötör. Construcția a fost terminată după Primul Război Mondial, iar decorațiile poartă amprenta timpului : stilul clădirii este Art Deco, cu o interpretare liberă a elementelor decorative din partea proiectanților.
Privită din exterior, sinagoga pare masivă și parțial monumentală. Toate elementele decorative sunt stilizate și reinterpretate de arhitect. La intrare între uși se disting coloane cu capiteluri inspirate parcă din arhitectura Egiptului Antic.
Deasupra intrării, pe timpan, sunt amplasate tablele legii și decorații geometrice. La intrare, între cele trei uși, se observă motive vegetale, iar compoziția porții monumentale aduce aminte de arhitectura templelor egiptene antice. Construcția, în mod voit, are un aer transcendental, care duce cu gândul la opera arhitectului american Luis Kahn. În această etapă a Art Deco-ului arhitectura se descătușase de canoanele stilurilor clasice, dar încă nu se ajunsese la conceptele pure ale modernismului care aveau să cucerească lumea puțin mai târziu. Deasupra intrării, se află un balcon cu un grilaj modern din metal în care este inclusă imaginea a două menore. Rozeta modernistă, geometrică din spatele balconului folosește motivul stelei cu șase colțuri – Magen David (Scutul lui David, simbol al iudaismului).
Aron Hakodeș-ul (unde se păstrează sulurile de Tora) este marcat în mod interesant prin prezența a două porți asemănătoare construite pe perete în basorelief. Cea mai mare o încadrează pe cea mai mică. În mijlocul compoziției se află ușa mărginită de coloanele porții mici, care permite intrarea în Aron Hakodeș. Deasupra porții interioare sunt amplasate din nou tablele legii. Pe pereții laterali, ferestrele au vitralii din sticlă albastră, galbenă și albă.
Clădirea are o structură de beton armat, cu stâlpi și cadre care susțin edificiul. Această structură cu arce de beton era foarte inovatoare pentru acele vremuri. În primii ani de după Primul Război Mondial betonul armat se folosea doar pentru construirea planșeelor.
Structura sinagogii este remarcabilă pentru perioada în care a fost concepută, și reprezintă încă un motiv important ca clădirea să fie protejată cu mare grijă.
Cei mai mulți evrei s-au așezat la Arad după 1900, iar comunitatea, care a ajuns să fie cea mai mare dintre cele de rit ortodox din Banat și din sudul Transilvaniei, a pus bazele unei fabrici de matzot care asigura acest aliment cu ocazia sărbătorii de Pesah pentru multe comunități din țară. Primul rabin al obștii a fost Iehuda Szofer, urmat de ginerele său, Joachim Schreiber. În 1913, acesta din urmă primește titlul de șef rabin, reorganizează comunitatea și deschide o școală religioasă – yeșiva. A condus comunitatea până la moartea sa, survenită în 1949. După Al Doilea Război Mondial, membrii comunității ortodoxe au început să emigreze în număr mare, în special în Israel.
La Arad, între membrii comunităților neologă și ortodoxă a existat un climat de cooperare și prietenie.
