Căsătoriile mixte îţi cultivă simţul democratic, toleranţa faţă de alt neam

Caransebeș
Intervievat:
Armaș Roma
Data nașterii:
Intervievator:
Roxana Pătraşcu
2001
,
Caransebeș

Dintre familiile de evrei care au fost în Caransebeş sunt câteva care s-au dus în Israel, dar familiile mari s-au dus în Canada, de exemplu familia Pollak, sau în Germania. Familia Grünberger a plecat în Venezuela, iar alţii au plecat în Australia sau în America.

…Revenind la evrei, pentru că foarte multă lume este xenofobă şi îi oropseşte pe evrei, considerând că toate relele vin de la ei, vreau să amintesc faptul că rugăciunile lor sunt foarte frumoase. Evreul nu-l agasează pe Dumnezeu cu rugăciuni, cu cereri, spunând „Doamne dă-mi sănătate, dă să reuşesc…”, ci spune doar: „Doamne, dacă Tu doreşti, dacă Tu mă crezi destul de demn ca să mă ajuţi, te rog, ajută-mă, dar să fie voia ta…” Asta ştiu din cărţile de rugăciuni.

Undeva, totuşi, omenirea trebuie să-i fie recunoscătoare poporului evreu, pentru că ei sunt precursorii creştinismului.

Ca să reuşească o căsătorie mixtă îţi trebuie ori foarte multă înţelegere, ori foarte mult bun simţ. Căsătoriile mixte îţi cultivă simţul democratic, toleranţa faţă de alt neam şi sunt şi mai multe bucurii în familie pentru că obiceiurile unui neam se întâlnesc cu obiceiurile celuilalt neam. Eu provin dintr-o căsătorie mixtă şi sunt pentru acest gen de căsătorie.

Sursă:
Memoria salvată: Evreii din Banat, ieri si azi, coordonata de Smaranda Vultur, Editura Polirom, Iași 2002

Poveștile comunității evreiești

Citește poveștile a trei generații de evrei și descoperă destinul schimbător al acestei comunități