În 1953, când m-am măritat, a fost în timpul când religia a fost puţin mai ocolită şi n-aveai voie să te duci la biserică şi nici la serviciu nu prea se spunea că este sărbătoare, căci puteai avea probleme. [...] Niciodată la noi în familie n-au fost probleme cu soţul meu pentru religie, deşi am avut religii diferite, el fiind român. [...] Întotdeauna de sărbătorile evreieşti mama ne-a invitat la ea, iar de sărbătorile ortodoxe, când trăiau socrii mei, am fost noi invitaţi la ei. Pe urmă, încetul cu încetul eu am preluat toate obiceiurile. Pe fiica noastră am învăţat-o întotdeauna cu ouăle roşii, cu pomul de Crăciun, cu Moş Nicolae şi Moş Crăciun. Atunci nu prea era voie cu ouăle roşii, însă noi n-am fost comunişti. Şi-acuma mă întreabă soţul meu ce-o să mâncăm de Pesah, ce-o să mâncăm de Paşte. Şi-aşa s-au îmbinat la noi sărbătorile ortodoxe cu cele evreieşti timp de 46 de ani.
