Se păstrau obiceiurile evreieşti la voi acasă?
Eva: Mama şi tata, fiind amândoi orfani de mamă, nu au fost crescuţi în tradiţia iudaică, iar eu nici atât, dar ne simţeam, desigur, evrei. Asta îmi aduce aminte ce s-a întâmplat cu aripa familiei care s-a convertit. Un străbunic a fost inginer la Căile Ferate, la prima cale ferată Cenad-Arad. I s-a comunicat că îl dau afară dacă nu trece la catolicism. A zis că el nu poate, pentru că are o mamă bătrână şi trebuie să spună Kadiş, dar copiii, dacă vor, pot să se convertească. În afară de o fetiţă, cea care a devenit mama mamei mele, toţi copiii s-au mutat în Ungaria şi au devenit catolici. Cu toate astea, unul dintre ei a fost împuşcat de horthyişti. Povestea cu dat pantalonii jos şi împuşcat. Deşi era creştin!
Bunica mamei nu se ducea la sinagogă, a zis că dacă fiica ei a murit şi a rămas copilul orfan de mamă, înseamnă că nu există Dumnezeu. Totuşi, cartea ei de rugăciuni, pe care o am acasă, se deschide singură la rugăciunea pentru copii...
Jancsi: Iar bunica mea a declarat că dacă Dumnezeu i-a luat soţul şi traiul decent şi a rămas singură, atunci ea nu mai are de ce să caute relaţia directă cu Cel de Sus. (Râde.) Totuşi tradiţiile se cam păstrau în casă. În copilărie, ţin foarte bine minte, puneam sfeşnicele de argint de Şabat. Oricât de sărac era un evreu, tot avea două sfeşnice.
Eva: Bucătăria evreiască eu la voi am mâncat-o, de sărbători. Când eram mică, tata a încercat să ţină Şabat. Ţin minte că punea pălăria seara, aveam barches, tăia pâinea, zicea binecuvântarea. Mai târziu s-au pierdut obiceiurile. Dar de sărbătorile de toamnă ne adunam toţi în faţa Sinagogii din Fabric, unde era tatăl tău; Matyi bácsi era la Sinagoga din Cetate.
