[...] Sărbătorile... unele erau foarte frumoase. Noi avem „Hanucaˮ, avem „Pesahˮ, avem multe altele, cum să spun, Anul Nou la care noi numărăm deja 5700 şi nu ştiu cât. Mă rog... am calendarul, pot să spun cu exactitate. Şi mai sunt... cum îi Ziua morţilor, cum aveţi şi dumneavoastră şi asta se ţine şi sunt multe, multe... Avem şi noi Crăciunul şi cum v-am spus, Anul Nou, pe toate le sărbătorim, dar mai mult ne întrunim. Dar cea mai frumoasă sărbătoare care mi-a plăcut întotdeauna cel mai mult în tinereţea mea, a fost Pesah-ul. E sărbătoare de Paşti. Atuncea sigur noi servim „mateşˮ care ne vine nouă din Israel şi care întotdeauna de acolo a venit. Pentru mine e cel mai frumos. Atunci ne întrunim cu toţii în sinagogă, noi toţi ai care am mai rămas, deci de fiecare dată cine a mai rămas, cu timpul tot mai puţini, tot mai puţini... Asta e firul vieţii şi nimeni nu se opune. Tatăl meu a fost ca un fel de cantor. El a ştiut foarte bine şi făcea rugăciuni şi ce voce frumoasă avea tata! Noi copiii nu semănăm cu el, Dumnezeu să-l ierte! şi aşa era atuncea şi nu ştiu dacă şi astăzi se mai practică, că în sinagogă nu se face aşa ceva, dar acasă se făcea. Pitulam mateşul ăla de care vă spun, care se mănâncă 7 zile în loc de pâine. Maţeş-ul, (maza) respectiv tatăl meu îl pitula şi cine din fraţi, copii l-au găsit pe unde l-a pus el, ăla avea voie să-şi dorească ceva şi tatăl ne punea să ne îndeplinească dorinţa. Pentru asta mie mi-a rămas chestia asta în suflet şi m-am bucurat foarte mult. Atuncea când evreii au trecut Marea Roşie şi n-au avut ce mânca, s-au rugat şi, mă rog, a plouat făină şi nu mai ştiu eu câte...
- Mană!
- Da! şi pe urmă a ieşit soarele şi, mă rog, ăsta-i maţeşul ăsta care s-a format de la sine. Acuma sigur că se face numai în Israel, nu se face niciunde în altă ţară şi din Israel se transportă în toată lumea asta pentru evrei, pentru sinagogi şi fiecare îşi comandă vin roşu şi... ce ţine de sărbătoarea respectivă şi acuma la noi în templul nostru, în sinagoga noastră se sărbătoreşte; şi invitaţi străini sunt şi de pretutindeni.
Eu fiind în vârstă - asta îţi spun aşa, ca încheiere - mi-am făcut rost de tariehân, deci haine de mort, mi-am luat şi lada care se găseşte în sinagogă cu numele meu şi cu asta, şi locul. Deci astea mi le-am plătit, deci cu asta eu nu vreau să fac probleme lu' soţul meu şi vreau să fiu înmormântată lângă părinţii mei.
