Lucra ca rabin [rabinul Ernest Neumann, n. red], dar şi ca profesor şi ziarist. Foarte mulţi dintre bărbaţii comunităţii erau la muncă obligatorie. Pericolul unei deportări în Transnistria era o realitate zilnică. Oameni ca bunicii mei şi părinţii mei, care erau copii pe atunci, trăiau cu rucsacul pregătit sub pat, pentru că nimeni nu ştia dacă nu vor fi luaţi într-o noapte şi duşi în Transnistria. ... În aceşti ani de teroare şi de frică şi de disperare, a ajuns rabinul Ernest Neumann, foarte tânăr, la Timişoara. Povestea cum umbla din sinagogă în sinagogă, din casă în casă, încercând să-i îmbărbăteze pe orfani, pe familiile rămase fără bărbaţi, ei fiind la muncă silnică pe undeva, nu se ştia dacă mai trăiesc sau ce este cu ei, iar cei rămaşi în oraş trăiau cu permanenta frică a deportării.