Totdeauna am ţinut legătura cu Comunitatea şi cu sărbătorile. Ţin minte, mama ieşea de la serviciu să meargă de Iom Kipur, la templu, şi după aia se întorcea la lucru. Deci încerca să facă, bănuiesc, şi una şi alta. N-am ascuns că sunt evreică, mergeam la şcoală cu maţot (1) de Pesah. Mulţi din clasă aşteptau să vin să împart în clasă maţot. Eu n-am simţit că trebuie să ascund ceva. Nu a fost o problemă.
Mergeam la Comunitate, învăţam şi ebraica, cu domnul Bergler şi cu tatăl tău (n.red. cu rabinul Ernest Neumann). Eram şi la cor, la repetiţii de cor, îmi plăcea să mă duc. Mergeam acasă seara împreună, în grup, fiecare venea separat, dar plecam împreună şi discutam pe drum. Erau întâlniri plăcute şi ne pregăteam de sărbători şi era, aşa, o tradiţie. Era foarte natural să iau parte la toate aceste activităţi.
Fără jenă, fără teamă? Nu ai cunoscut antisemitismul la şcoală sau în timpul studenţiei?
Nu. Nici nu ne-a trecut prin cap că cineva ar putea să fie antisemit şi nici nu am auzit de incidente antisemite în acea perioadă. Nu ţin minte aşa ceva.
Ai fost în tabere de vacanţă cu Comunitatea?
Am fost o dată, la mare, la Vila Mira, la Eforie. A fost odată un concurs de Talmud oral la Bucureşti. Am luat premiul întâi. Mi-a dat Rosen (2) o sumă destul de importantă, nu mai ţin minte suma. Au venit tineri din toate comunităţile să concureze.
Note
(1) Azimă, pâine nedospită, care se mănâncă de Pesah, în amintirea exodului din Egipt.
(2) Dr. Moses Rosen, Șef-Rabin al evreilor din România (1948-1994)
