Strada Mihai Viteazu 14
Clădirea singogii din Reșița se află într-o zonă centrală a orașului, nu departe de Uzina Mecanică. Terenul a fost cumpărat în 1869 de la compania căilor ferate din acea vreme. Construcția proiectată în anul 1878 a fost terminată în 1880. Sinagoga este din nou inaugurată în 1907, poate în urma unor reparații care au avut loc sau a unei festivități datorate vizitei unei personalități importante.
Spre deosebire de alte sinagogi modificate în timp, cea din Reșița a fost concepută de la început pentru cultul neolog cu bima poziționată în partea din față a sălii înaintea chivotului – Aron Hakodeș (în care se păstrează sulurile de Tora) și nu în mijloc, așa cum se practica în cazul sinagogilor ortodoxe. Ca în multe alte sinagogi neologe a existat și o orgă care a dispărut cu ocazia reparațiilor ulterioare care au avut loc.
La Reșița a existat inițial o comunitate mică sefardă, iar în timp s-a stabilit un număr mare de evrei așkenazi, astfel încât după Al Doilea Război Mondial aici trăiau aproape cinci sute de evrei. Comunitatea sefardă s-a asimilat în cea așkenază, iar valurile de emigrări de după 1945 au făcut ca astăzi numărul membrilor să diminueze mult.
În trecut mulți dintre membrii comunității erau angajați ai uzinei ; unii erau funcționari sau ingineri, dar mulți erau simpli muncitori. Desigur, în cadrul comunității exista și un număr de intelectuali și negustori. Relația sinagogii cu vestita uzină din oraș este complexă. Fabrica a produs sofisticatele elemente metalice care formează structura construcției, o adevărată raritate la acea vreme. O altă inovație tehnologică remarcabilă este încălzirea clădirii, care se făcea cu un racord electric printr-un sistem de încălzire prin pardoseală. Electricitatea provenea de la centrala uzinei din apropiere. Sistemul a rămas funcțional câteva decenii după Al Doilea Război Mondial, dar în final mica comunitate nu mai putea acoperi facturile către uzină.
În 1940 clădirea a fost confiscată de stat (românizată, cum se spunea în vremea respectivă), iar evreii au fost strămutați pentru o perioadă de timp la Oravița. Clădirea a reintrat în posesia comunității în anul 1947. În anii 1970 s-au efectuat unele reparații, care au remediat starea clădirii, iar după anul 2020 au avut loc noi reparații care au vizat acoperișul și fațadele exterioare, cu finanțare din fondurile publice destinate monumentelor istorice.
Sinagoga se află într-o zonă destul de dens construită. Dinspre stradă se vede o singură fațadă, care este sobră și oarecum monumentală. Acest lucru este în acord cu furnalele negre ale uzinei care se văd în fundal, și cu clădirile din zonă. Pe fațada principală apar elemente preluate din repertoriul stilului neo-romanic. Suprafețe mari de cărămidă aparentă alternează cu benzi de tencuială. Se mai pot observa lizene subțiri (mici coloane adosate zidului), o rozetă caracteristică în centru, ferestre cu arce semicirculare (în plin cntru) la partea superioară, și colonade mici decorative în basorelief. Acoperișul care este în două ape are la mijloc o cupolă.
În interior, platforma ridicată, unde se află Aron Hakodeșul este mărginită de o balustradă de simili-piatră cu elemente de factură romanică. Și aici reapare motivul micii colonade decorative. Lângă dulapul care are o perdea în față (parohet), sunt amplasate pe ambele părți câte două coloane cu capiteluri compozite vopsite în culorile alb și auriu.
În centru se remarcă un Magen David de culoare aurie, plasat pe un blazon albastru, înconjurat de raze aurii. Mai sus se repetă din nou motivul micii galerii (colonade). În vârf sunt plasate tablele legii care au și ele culoarea aurie. Toată compoziția este încadrată de două coloane monumentale pătrate cu capiteluri corintice.
Intrarea în sala sinagogii se face din spate printr-o ușă dublă de lemn. Decorațiile interioare ale sinagogii se citesc cu claritate pe pereții zugrăviți în alb. Cupola stă pe un tambur în formă de octogon. Balcoanele de la etaj destinate femeilor sunt așezate pe coloane pătrate simple cu capiteluri stilizate. Lumina interioară a sălii este colorată de fascicule de diferite culori, deoarece ferestrele au la partea superioară părți de sticlă colorată. Băncile de lemn de la parter au decorații încrustate pe părțile laterale. Candelabrul este simplu, dar elegant. Întreaga compoziție are un aer de eleganță și sobrietate reținută. Clădirea a aparținut unei comunități mici, nu prea înstărite, care a trebuit să-și găsească locul într-un oraș muncitoresc, în care partidele cu ideologii extremiste au făcut în trecut o propagandă puternică. Atât legionarii, în perioada interbelică, cât și comuniștii, mai târziu, au dorit să mobilizeze masele de muncitori. La sfârșitul anilor 1930 atmosfera din oraș a devenit destul de apăsătoare pentru comunitatea evreilor. Pe lângă legionari, mai exista un partid de extremă dreaptă în oraș, cel fascist, care s-a adresat populației locale de origine germană. După întoarcerea de la Oravița, unde evreii au fost strămutați în 1940, comunitatea și-a redobândit în final clădirea, dar sâmbăta dimineața nu se mai puteau aduna decât bătrânii, pentru că în școli și întreprinderi activitatea era obligatorie. Datorită emigrării, comunitatea în prezent numără 68 de membri.
