Iudit: Bunicul meu din partea mamei a fost rabin, absolvise şcoala rabinică la Viena. Era din Borod, între Oradea şi Cluj. Au fost nouă fraţi, foarte mulţi au murit de copii. Primul lui post a fost la Biserica Albă – un orăşel în Iugoslavia, acum Serbia – apoi a ajuns la Oraviţa, unde a fost rabin ortodox peste 20 de ani. Comunitatea era mică; dar, în timpul războiului, reşiţenii au fost mutaţi în Oraviţa (1) şi astfel a devenit o comunitate destul de serioasă. Noi ne petreceam verile acolo, iar în timpul războiului ne-am refugiat la Oraviţa, pentru că în Timişoara locuiam lângă Uzina Electrică, o ţintă pentru bombardamente.
Bunica mea, rebeţina (2) mea, era din Aleşd. Era mică şi drăguţă, totdeauna la datorie. Era o gospodină desăvârşită, avea o cămară cu sute de borcane cu dulceaţă. În timpul războiului, când ne-am refugiat din Timişoara pentru câteva zile la Lugoj, au venit şi ei din Oraviţa. Când s-au întors în curtea sinagogii, gemurile ei erau amestecate cu cărţile sfinte! A reieşit că, de fapt, nu nemţii, nu armata germană nazistă a făcut ravagiile, ci vecinii antisemiţi. Vineri seara sau de sărbători aruncau cu pietre în geam. Aşadar, ei au suferit mult la Oraviţa. Emeric Marosi, care a fost Roş Hakol, preşedintele Comunităţii în Reşiţa, a scris o monografie despre evreii reşiţeni, în care un capitol e dedicat bunicului meu. Eu i-am scris că în timpul războiului, fasciştii au vandalizat sinagoga, dar el m-a corectat că, în realitate, au fost vecinii.
Ai amintiri din copilăria la Oraviţa?
Foarte vag. În ’47 am fost ultima dată, aveam vreo unsprezece ani. Bunicii locuiau în curtea sinagogii. Nu a rămas nimic din sinagogă şi nici din casa aia. Cimitirul, unde este înmormântat bunicul, a fost devastat şi mormintele scrijelite cu înscrieri fasciste. Nu mai există evrei în Oraviţa.La bunici era o gospodărie caşer nemaipomenită. Bunica făcea castraveţi muraţi în borcane de 20 de litri! (Râdem) Bunicul a fost foarte sever cu mâncarea rituală, nu admitea excepţii. Noi o omoram pe bunica să ne cumpere parizer, că la colţ era o măcelărie. Şi acuma simt mirosul! Memoria olfactivă este cea mai puternică! Ne-a prins odată că mâncăm în fundul curţii. „Asta vă place, parizerul!” (Râdem) Şi să scoată cureaua! El făcea şi tăierile tradiţionale, era şi şokhet (3) şi făcea şi Brit Mila (4). El făcea totul în comunitate.
Note:
(1) În 1941-1942, evreii au fost deplasaţi din sate şi localităţi mici în localităţi mai mari. Scopul era să fie concentraţi în câteva centre mari, în vederea deportării în lagăre de concentrare.
(2) Soţia rabinului (idiş).
(3) Măcelar ritual.
(4) Ceremonia de circumcizie rituală
