Strada Iuliu Maniu nr. 55
La inaugurarea din anul 1895, primarului Carol (Károly) Telbisz i s-a oferit o cheie aurită a lăcașului. La încheierea ceremoniei, oaspeții și gazdele au cântat împreună imnul național al Austro-Ungariei. Clădirea a fost construită de arhitectul Karl Hart, catolic de origine germană născut în Banatul Sârbesc, care avea o antrepriză de construcții în epocă.
Sinagoga a fost construită în stil eclectic cu elemente predominant maure pe fațada principală, dar și unele neoromanice, în special rozeta din mijlocul compoziției.
În părțile laterale se observă câte o pereche de ferestre înguste și înalte cu o terminație în formă de potcoavă de factură maură. În centru se află rozeta, iar sus tablele legii sunt flancate de două cupole mici de tablă. Pe colțurile clădirii sunt amplasate două turnuri foarte mici de formă octogonală cu cupolete maure de tablă. Întreaga fațadă orientată spre stradă este decorată cu cărămidă. În partea de sus, compoziția fațadei se termină cu denticuli care sunt și ei de inspirație maură.
Sinagoga a fost reconstruită și capacitatea ei mărită la începutul secolului XX. În fotografiile de epocă se vede proiectul inițial cu o turlă centrală decorată în stil maur, iar după reconstrucție apar două turle. Fiind vorba despre o sinagogă ortodoxă nu putea fi vorba despre un aspect exterior opulent, însă după intervenție edificiul a pierdut din frumusețea inițială.
Clădirea de dimensiuni relativ mici face parte dintr-un ansamblu de construcții necesare vieții comunității locale. În curte se găsesc mai multe clădiri la parter: o cameră de rugăciune și locuințe modeste. Mai funcționa un heder (grădiniță), o mikve (baie rituală) și o construcție folosită în epocă ca abator ritual. În perioada interbelică s-a ridicat și o școală primară. De pe placheta de marmură aflată în holul sinagogii putem afla că la proiectarea clădirii școlii au colaborat în 1928 doi arhitecți evrei bine cunoscuți la Timișoara, Arnold Merbl și Jakob (Jacques) Klein. Pe placă sunt amintiți și inițiatorii proiectului, prim rabinul Bernát Schück și președintele comunității Iacob Rothbart.
Sinagoga din Iosefin a fost singura sinagogă funcțională dintre cele trei sinagogi mari din Timișoara, din anii 1985 până la inaugurarea Sinagogii din Cetate în iunie 2022, după lucrări de reabilitare. În anul 2005 s-a introdus un sistem de încălzire prin donația lui Ioan Holender, originar din Timișoara, care a fost cel mai longeviv director al Operei din Viena.
Interiorul sinagogii este unic în Timișoara ca atmosferă: pictura de pe perereți este inspirată din arta maură, formele geometrice formează compoziții complexe dintre care unele seamănă ca imagine cu covoarele orientale, nervurile bolților sunt mult accentuate prin decorația bogată de culoare bej și maro, iar câmpurile dintre benzile decorate care împart bolta sunt de culoare albastră.
Pe perete lângă Aron Hakodeș (locul în care se păstrează sulurile de Tora) se văd, în stânga și dreapta, în centrul decorației, două Magen David (Scutul lui David) stilizate, puțin alungite. Spațiul are un caracter de modernitate și simplitate specifice stilului Art Deco.
În mod particular, clădirea are parțial structură de metal. În sinagogă se observă patru stâlpi de fontă subțiri din care pornesc la partea superioară arcele care susțin tavanul. Datorită elementelor metalice subțiri și elegante, întreg interiorul are un aer rafinat. Existența unei structuri metalice în această clădire este de foarte mare interes, pentru că înaintea Primului Război Mondial nu existau multe astfel de soluții tehnice la Timișoara.
Aron Hakodeș-ul este un element simplu, dar armonios. Este confecționat din lemn, de culoare albă și cu puține decorații.
La fel ca la Sinagoga Ortodoxă din Arad, spațiul interior este un rezultat al combinării unor idei moderne cu decorații de tip oriental specifice acestor clădiri de cult din Europa Centrală încă din secolul al XIX-lea.
Reconstrucția efectuată în urmă cu un secol s-a dovedit eficientă. Edificiul, care poate găzdui până la 150 de persoane, este singura sinagogă din Timișoara care a rezistat cu succes timpurilor fără reparații majore și este în perfectă stare de funcționare și astăzi.
Membrii comunității ortodoxe au emigrat foarte curând după 1945, cei mai mulți dintre ei încă în anii 1950. Restricțiile din perioada comunistă, intoleranța față de cei cu o concepție diferită despre lume și viață, cât și obligația de a lucra și de a merge la școală sâmbătă, erau lucruri care făceau viața evreilor tradiționaliști imposibilă. Nefiind vorba, în general, despre ingineri, medici sau profesori, statul a acordat evreilor ortodocși ceva mai ușor dreptul de a pleca. Familiile emigrate din Timișoara s-au stabilit în marea lor majoritate în Israel, dar unii dintre urmașii lor trăiesc astăzi în Statele Unite sau în alte țări. Deoarece în familiile religioase se nasc de obicei mulți copii, putem aprecia că urmașii celor care frecventau cândva Sinagoga din Iosefin sunt astăzi numeroși.
În curtea clădirii se desfășura cândva întreaga viață religioasă a obștii. Membrii comunității veneau să se roage, să procure carne cașer, veneau la baia rituală, să învețe sau pur și simplu să se întâlnească. Primul rabin, Bernát Schück, a fost urmat de fiul lui, Andrei Schück, care a emigrat după al Doilea Război Mondial. Începând din anii 1960, rabin al sinagogii a fost prim rabinul Ernest Neumann, care și în această sinagogă a avut grijă de buna funcționare a vieții religioase, până la moartea sa.
În ultimii treizeci de ani, cu ocazia sărbătorilor mari, aici s-au adunat membrii comunității evreiești din Timișoara. Din 2022, centrul vieții religioase s-a mutat în Sinagoga din Cetate.
Notă: O parte din informațiile acestui articol au fost preluate din cartea „Pe urmele Timișoarei evreiești”, autor Getta Neumann.
