Ce caută jidanii în România, ce caută în conducere?

Banat
Intervievat:
Arnold (Ali) si Claudia (Baba) Junger
Data nașterii:
1926, 1931
Intervievator:
Getta Neumann
2012
,
Haifa, Israel

Ali: Eram un fel de director de şantier, la Uzina Electrică. Eu am fost drept cu toată lumea. S-a lansat o acţiune de electrificare a tuturor satelor din judeţ, iar eu conduceam instalarea electricităţii în toate satele din Banat. Am fost şi decorat pentru asta. Colegii mei au avut o atitudine foarte corectă faţă de mine. Am avut o colaborare bună. Am avut un singur caz de antisemitism. Un şef de grupă de lucru din Oraviţa a scris o scrisoare către Securitate, împotriva mea. Cică i-am tăiat prima lui pentru nu ştiu ce caz care s-a întâmplat pe zona lui. Nu numai că a făcut reclamaţie, dar a şi scris: „Ce caută jidanii în România, ce caută în conducere?” Era lege contra antisemitismului, dar erai şi nu erai pedepsit, era ca şi acum în România şi mai ales în Ungaria.

Cu o zi înainte de a pleca din România, colegii de lucru mi-au făcut o serbare de rămas bun şi, la acea serbare, mi-au dat două poezii scrise pentru mine. Foarte frumoase poezii, chiar emoţionante. (E mişcat până la lacrimi.) Uite, citeşte-le, că eu nu pot! ...

Sursă:
Destine evreieşti la Timişoara. Portretul comunității din perioada interbelică până azi, Editura Hasefer, 2014

Poveștile comunității evreiești

Citește poveștile a trei generații de evrei și descoperă destinul schimbător al acestei comunități