Ați avut de suferit din cauza antisemitismului?
... eu cu mâna pe inimă pot să spun că în cartierul meu, Iosefin și nici mai încolo unde am fost în România, oriunde am fost în România, n-am simțit. Din contră, acum e foarte la modă să fii evreu. Ești foarte apreciat. Domnule dacă ești evreu, imediat se apleacă lumea. Ești deștept. Totdeauna cei mai deștepți și cei mai proști sunt evreii. Acum se recunosc niște calități, acum e de bonton să fii evreu. Cum era cu cincizeci, șaizeci, șaptezeci de ani în urmă, era foarte rău să fii evreu. Asta e, se schimbă lumea.
Eu sunt foarte apreciat că sunt evreu. Cum aude lumea că-s evreu, aaa… Și-atunci mă iau în fel de fel de discuții. Mă, eu discuții naționale cu voi nu port. Dacă vreți să mă întrebați de istoria poporului, discutăm, dar așa, să zic că eu îs bun și tu ești rău, asta n-o s-o fac, că eu am convingerea că e invers. Și gata.