Cum vă înţelegeţi cu celelalte minorităţi din Banat?
Erau oameni ca şi noi, trăiau exact ca şi noi, cu aceleaşi gânduri, cu aceleaşi idealuri, până n-a intervenit Hitler. Şi atunci s-au despărţit apele. Numai nemţii au devenit altfel, numai ei s-au schimbat. Dar nici ei toţi. Au fost foarte mulţi care ne-au rămas prieteni. Lucrurile noastre de valoare, în timpurile ălea, fiindcă în timpul percheziţiei se luau lucrurile de valoare, au stat la o familie germană. Erau vecinii noştri şi au stat, toţi patru ani cât a ţinut prigoana, au stat lucrurile la ei.
Şi prin perioada comunistă cum aţi trecut?
Păi ni s-a luat din nou totul. Adică ni s-a dat înapoi casa, am revenit, am refăcut-o complet pentru că aici era o şcoală, erau ruşi, făceau foc pe parchet. Trebuia tot refăcut, de la A la Z. Am refăcut-o, am intrat în ea, am locuit aici şi în ’49 a venit decretul de naţionalizare dat de comunişti. Şi atunci a rămas frumos 50 de ani sub împărăţia lor şi-am avut marele noroc că nu ne-au dat afară din casă. Că şi comuniştii, exact ca şi legionarii, în primul rând au început ca să dea afară din casele mari, centrale. Au dat afară oamenii, dar noi am avut noroc că am rămas. [...]
A fost revoluţia o eliberare sau n-a adus nimic important?
Revoluţia a fost categoric o eliberare, mai ales pentru tineri, care au mai putut să plece, să umble la studii în străinătate.
