Str. Episcop Lonovici 2
Arh. Lipót Baumhorn; antreprenor Josef Kremer senior
Inaugurată în anul 1899
În 1867 evreii au devenit cetățeni cu drepturi egale în Monarhia Austro-Ungară, ceea ce le-a permis să evolueze fără obstacole juridice şi politice în toate domeniile. Emanciparea lor politică a coincis cu cea religioasă. La Congresul comunităților evreiești din Ungaria și Transilvania de la Pesta (decembrie 1868-februarie 1869), evreimea aşchenază s-a scindat în două curente, cel ortodox și cel neolog, la care se va adăuga, din 1877, status quo ante. Ortodocșii respectă ritul religios cu rigurozitate; neologii introduc reforme ce atenuează rigurozitatea ritului liturgic și a obiceiurilor tradiționale și facilitează integrarea lor social-culturală; status-quo-ante optează pentru situația dinaintea sciziunii, un drum de mijloc.
În comunitatea status quo ante din cartierul Fabric s-a luat hotărârea de a ridica un templu pe măsura mărimii şi poziției ei în cartierul Fabric, căci vechea sinagogă construită în 1838 de pe strada Timocului devenise neîncăpătoare. În 1892, la inițiativa lui Bernát Deutsch, preşedintele comunității, s-a constituit un comitet de 30 de membri pentru a strânge fonduri sub preşedinția lui Miksa Steiner, fabricant de leşie, comanditarul şi proprietarul unor clădiri splendide, care până astăzi sunt mândria oraşului: Palatul Miksa Steiner în cartierul Fabric şi Banca de Scont în Piața Unirii. Comunitatea a achiziționat un teren pe malul canalului Bega, la marginea cartierului Fabric separat de Cetate prin esplanada unde construcțiile erau încă interzise la sfârşit de secol.
Costul construcției s-a ridicat la 81.450 forinți. Interesant este că primăria, deci populația oraşului, a contribuit la finanțarea construcției cu 3.000 de forinți, o sumă modestă, dar care era dovada bunăvoinței şi a bunei înțelegeri. Au contribuit cu fonduri asociațiile evreiești, marii și micii donatori din rândurile membrilor comunității. S-a obținut o autorizație de loterie pentru finanțarea fondului pentru clădirea sinagogii și s-au vândut 25 de locuri pe veci, atribuite nominal, în noua casă de rugăciune. Edificiul a fost numit „Sinagoga Nouă”, pentru a-l deosebi de vechea sinagogă din strada Timocului.
Pentru arhitectul Lipót Baumhorn proiectarea sinagogii din Fabric a fost „repetiția generală”, expresia autoarei monografiei despre Baumhorn din 2020, Deákné Oszkó Ágnes Ivett, pentru sinagoga din Seghedin, considerată o capodoperă. Arhitectul a armonizat monumentalitatea şi caracterul individual, uşor exotic, al construcției, cu mediul înconjurător şi a răspuns cu măsură şi imaginație creativă exigențelor unei comunități care îşi dorea, într-un spirit modern, un lăcaş de rugăciune luminos şi prietenos.
Spectaculos de frumoasă, sinagoga degajă o impresie de echilibru şi armonie prin simetrii şi structură ordonată şi o senzație de căldură primitoare prin jocul de contururi curbe şi frânte, de materiale şi culori diverse, prin vitraliile colorate şi ornamentația bogată.
Stilul este istoricist eclectic. Regăsim elemente neoromanice (colonete angajate, zidite în peretele cu care fac corp comun, ferestre bigeminate), neogotice (rozete cu motive florale, portalul ascuțit de la intrare), neorenascentiste (cupola, coloanele), stil Secession (volumele arcuite, vitralii cu motive geometrice sau florale) şi elemente maure (cornişe crenelate, arabescuri, decorația policromă, feroneria laborios lucrată). În jurul cupolei centrale sunt dispuse 4 cupole mai mici, pe turle poligonale cu profile decorative şi înconjurate de balustrade. Pe fațadele policrome alternează tencuiala cu cărămida aparentă roşie-gălbuie (Klinkersteine). Deasupra intrării principale, pe frontonul triunghiular sunt tablele legii cu cele 10 porunci. Accesul în templu se face prin trei porți monumentale, cu feronerie superb lucrată, despărţite de coloane şi care se termină prin arce semicirculare. Pe cele două laturi, prin câte o poartă mai mică, se accesează scările spre etaj, unde sunt băncile rezervate pentru femei.
Lumina pătrunde prin cele opt rozete cu vitralii colorate de pe cupola centrală ridicată pe un tambur octogonal, dintr-o structură de lemn pictat, unde culoarea albastră sugerează luminozitatea bolții cereşti. Chivotul (dulapul în care se păstrează sulurile Torei) pe peretele estic este încadrat de colonete, cornişe, turnulețe şi se încheie cu o cupolă miniaturală, dantelată, cu ornamente aurite, în spatele căreia se întrevede tubulatura orgii. Aici cânta corul care avea intrare din curte, pe partea laterală a clădirii. Cu toate că elementele arhitectonice sunt împrumutate din diverse stiluri şi epoci, ele se îmbină într-un tot unitar cu un aer bizantin.
Serbarea de inaugurare a fost fixată pe 3 septembrie 1899, luni seara, cu o zi înainte de ajun de Roş Haşana (Anul Nou iudaic), exact cum se procedase în 1865 la inaugurarea Sinagogii din Cetate şi în 1895 la cea a Sinagogii din Iosefin. Au rostit cuvântări, printre alții, dr. Jakab Singer, succesorul rabinului Bertalan Kohlbach, şi primarul Carol (Károly) Telbisz, cel care a condus Primăria Timişoarei timp de aproape trei decenii.
Doi rabini au oficiat în această sinagogă, rabinul dr. Jakab Singer şi, din anul 1941, rabinul dr. Ernest Neumann. La început status quo ante, comunitatea s-a alăturat în anul 1920 Uniunii Comunităților Neologe din Ardeal şi Banat. Cantori de seamă, de un înalt nivel artistic, au dat strălucire serviciului religios – Jakab Friedmann, Jenö Weisz, Otto Feller, Geza Klein, Ernest Kohn, Hugo Fischer şi alții –, acompaniați la orgă de Andor Friedmann, ulterior de celebrul pianist Leo Freund, iar în ultimii ani de activitate de Gloria Petriți. Dirijorul corului Hazamir a fost talentatul Samuel Fischer.
În prezent, sinagoga suscită deopotrivă admirație şi o mare îngrijorare din cauza stării ei avansate de degradare. Sinagoga a fost închisă în 1986, iar serviciul divin a avut loc în casa de rugăciune vecină (fosta sală de adunare a comunității). Deteriorarea a continuat, acoperişul nu mai era etanş, un etaj s-a prăbuşit. Templul a fost vandalizat de mai multe ori şi tot ce se putea demonta – candelabre, ornamente din fier forjat – s-a furat. În 2006, într-un gest generos de solidaritate, Mitropolia Banatului a finanțat lucrări de reparare şi de izolare a acoperişului.
În anul 2009, din lipsă de fonduri pentru restaurare, Comunitatea a cedat sinagoga pe o perioadă de 35 de ani către Teatrul Național din Timișoara, cu condiția să fie renovată în primii șapte ani. Din nefericire, Teatrul nu a reuşit să reunească fondurile necesare. În prezent, sinagoga este din nou în administrația Comunității Evreilor care caută soluții pentru restaurarea monumentului. O operă arhitecturală desăvârşită, o sinagogă zidită pentru a dăinui sute de ani este în pericol să devină o ruină.
