Sunt născut în Dej, în 1927. Ne-am mutat la Timişoara când tata a fost transferat, de la Cluj, la fabrica de pantofi care era filiala renumitei fabrici din Cluj, Dermata, concurenta fabricii din Cehoslovacia. La trei ani am intrat în prima instituţie evreiască, în grădiniţa de copii din cartierul Fabric, iar la şcoala primară evreiască i-am avut ca învăţători pe domnul Székely şi pe doamna Kaufteil. Pe vremea aceea, în Timişoara trăiau peste 10.000 de evrei, în majoritate comercianţi şi industriaşi, multe familii fiind la un nivel mai ridicat decât nivelul mediu de trai.
În Timişoara au existat pe vremuri multe lăcaşuri de rugăciune: Sinagoga mare din Fabric, Sinagoga mare din Cetate, de pe strada Mărăşeşti, Sinagoga din Iosefin, de pe strada Fröbl, Sinagoga Ortodoxă din strada Ion Creangă, unde mergeam cu tata la rugăciune. Sinagoga evreiască spaniolă era micuţă, dar foarte frumoasă. Erau două ieşivot mari, şcoli de educaţie religioasă. Una în Fabric, alta în Iosefin. Erau mulţi evrei ortodocşi, adică foarte religioşi. Noi ţineam Şabatul. Vineri, înainte de masă, duceam oala cu ciolent la brutarul care era lângă sinagogă şi sâmbătă aduceam acasă mâncarea bună, pregătită de mama. […]
Amândoi părinţii mei erau originari din Ardeal. Tatăl meu era din Baia Mare, dar era născut în Cehoslovacia, pe atunci Austro-Ungaria, iar mama era fiica unui potcovar, fierar din Dej. Aveau o viaţă evreiască mai solidă decât noi, cei din Timişoara. Cei din Ardealul de Nord erau mai evlavioşi, în general. Se ţinea caşer. Şi la mine acasă şi la Baba acasă, părinţii noştri ţineau caşer. Vineri seara şi sâmbăta mergeam la templu, dar nu în fiecare sâmbătă, că era departe şi mergeam pe jos. De sărbători, eram la templu. Sâmbăta, toţi copiii erau îmbrăcaţi frumos.
