Ai fost în cercuri de evrei şi de neevrei. Ai observat vreodată manifestări antisemite?
În anturajul meu, efectiv, n-a existat antisemitism. De ce? Pentru că Timişoara e atât de cosmopolită! Eu n-am auzit să se spună la noi acasă: „neamţul ăla” sau „românul ăla” sau „az a goy” (1). N-a fost! Conta omul! Aşa am fost educaţi! Aşa mi-am educat şi eu copiii. Toate amorurile lui Adina au fost studenţi români. Dacă o lua unul de nevastă, nu era nicio problemă! Iar pe mine, toţi m-au luat aşa cum sunt.
Antisemitism n-am simţit din partea colegilor, dar politica oficială era altceva. La începutul studiilor am fost 27 de evrei în an. În anul V i-au dat afară aproape pe toţi. Eram 270 în an, cam aşa ceva, din care 27 de evrei, deci 10%. Eu am rămas şi Jakabfi Vera care nu se declarase evreică. Ceilalţi erau înscrişi să plece în Israel şi i-a dat afară în sesiunea de examene! Au fost daţi afară din UTC cu tam-tam mare, că patria este unde te-ai născut şi poveşti dintr-astea... Treaba cu „originea nesănătoasă” a fost la admiterea la facultate. Am aflat ulterior că aveau o listă cu cine n-are voie să intre: copiii de „capitalişti”, proprietari de magazine, de fabrici... Nu era împotriva evreilor, dar mulţi evrei au intrat în această categorie. La români, mai erau şi copiii de preoţi. N-aveau nicio şansă să intre.
(1) „Neevreul ăla!”. Goy (idiș) = neevreu, de obicei folosit cu sens peiorativ.
