Tăticul meu era de meserie ceasornicar şi după ce s-a întors de la muncă forţată, în 1946 şi-a deschis o ceasornicărie-bijuterie foarte frumoasă. Însă nu s-a bucurat mulţi ani de ea că au venit şi s-au luat prăvăliile, le-au naţionalizat, în ’54-’55.
Ce prăvălii mai erau în Lugoj?
…Era aici o familie foarte înstărită de ceasornicari, familia Blumm, care aveau ceasornicăria pe strada cum vii de la gară spre centru [...]. A mai fost o familie foarte bogată, fraţii Kalma, care aveau şi ei o ceasornicărie frumoasă. Acolo erau sfeşnice de argint şi alte lucruri de argint. Cum veneai de la gară mai era o ceasornicărie, a familiei Grünwald care a plecat apoi în Israel. [...] A mai fost aici în Lugoj familia Bromfeld, tot de ceasornicari.
Majoritatea evreilor din Lugoj erau ceasornicari, alţii aveau însă galanterii, alţii erau croitori sau aveau prăvălie, cum a avut şi doamna Bloch. În Lugoj a fost un magazin de pantofi, „Dermata”, unde a fost tatăl domnului Bloch Ladislau, deci bunicul lui Ivan Bloch [Ivan Eric Bloch, președintele Comunității Evreilor din Lugoj în actualitate; pe platformă se poate urmări interviul realizat cu aceasta în iunie 2022, n. red.]
Lugojul era un oraş mic şi drăguţ şi parcă toţi eram o familie, până a venit războiul şi dezbinarea. Atunci a fost foarte greu.
Cu nemţii şi cu românii ne-am înţeles extraordinar de bine. Bineînţeles că au fost familii şi familii (...) Au fost chiar şi prăvălii pe care scria în nemţeşte: „Evreii nu au ce căuta”. Spre gară era o astfel de prăvălie. Trebuie să spun şi că în timpul cât a fost războiul şi a fost necazul (căci tata nu era acasă) nu a fost voie ca evreii să se ducă la piaţă. Numai dimineaţa la ora 6 puteai merge.
